Propunerea lui Gaburici pentru un oficial european

Propunerea lui Gaburici pentru un oficial european

Prim-ministrul Chiril Gaburici s-a întâlnit ieri-dimineață, la Bruxelles,  cu Preşedintele Comitetului Social şi Economic al Uniunii Europene (EESC), Henri Malosse.

În cadrul discuţiei s-a făcut o trecere în revistă a acţiunilor întreprinse în vederea punerii în aplicare a Acordului de Asociere şi crearea Zonei de Liber Schimb RM-UE.

Premierul l-a informat pe oficialul european despre realizarea Planului Național de Acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere, primul raport fiind prezentat  Uniunii Europene  în luna ianuarie 2015. Chiril Gaburici şi-a exprimat convingerea că Platforma Societăţii Civile va impulsiona eforturile de îndeplinire a angajamentelor asumate de Republica Moldova în cadrul Acordului de Asociere şi instituire a Zonei de Liber Schimb cu UE. „Speram că aceasta să devină o sursă relevantă de informare şi un stimulent în obţinerea rezultatelor aşteptate”, a precizat șeful Executivului de la Chișinău.

Chiril Gaburici a propus ca prima ședință a Platformei Societăţii Civile Republica Moldova – Uniunea Europeană să fie organizată în vara curentă. „Reiterez interesul nostru de a implica și societatea civilă din regiunea transnistreană în procesul de modernizare”, a conchis Premierul.

La rândul său, Henri Malosse și-a manifestat dorinţa de a contribui la transformările democratice din ţara noastră și a exprimat disponibilitatea Comitetul Social şi Economic al Uniunii Europene pentru o cooperare strânsă cu Republica Moldova în beneficiul cetăţenilor.

Comitetul Social şi Economic al Uniunii Europene este o structură consultativă care  asigură o mai bună comunicare între autorităţile de la Bruxelles şi societatea civilă.

 g1 g3 g

Mihaela Rotari

Share