Promo-LEX, despre cazurile de transportare organizată a alegătorilor și fotografierea buletinelor de vot

Promo-LEX, despre cazurile de transportare organizată a alegătorilor și fotografierea buletinelor de vot

Asociația Promo-LEX, în cadrul unui briefing de presă, a comunicat detalii privind desfășurarea procesului electoral până la ora 12:45, informează Oficial.

Directorul de Program Promo-LEX, Pavel Postica, a comunicat despre cazuri cu noi ilegalități la urnele de vot. „Observatorii noștri au depistat cazuri de încălcare a secretului votului și anume votarea în grup. Sunt 2 cazuri și în ambele este vorba de soți, invocând faptul că trebuie să se ajute reciproc”, a menționat el.

Prin urmare, Postica a comunicat, din nou, despre prezența nejustificată a reprezentanților partidelor politice la secțiile de vot. „Tot mai multe cazuri de prezență nejustificată a persoanelor în incinta secțiilor de votare, în mare parte este vorba de reprezentanții partidelor politice, care dețin funcții publice”, a declarat Postica.

Subiectul recompenselor bănești pentru alegători a fost o discuție dintre funcționarii electorali, dar constatată de observatorii Promo-LEX, după cum precizează Postica. „Observatorii au raportat o situație deosebită, pe care noi o colectăm ca un zvon, fiind oferirea unei recompense bănești alegătorilor. În acest sens, observatorul a constatat o discuție între funcționarii electorali, care au comunicat că mai mulți alegători au vorbit despre faptul că urmează a fi plătiți pentru votul electoral”, a declarat el.

Ca și în primul tur, sunt cazuri de transportare organizată a alegătorilor la vot: „este vorba de 2 cazuri: Tohatin și Botanica”.

Fotografierea buletinelor de vot, care este interzisă conform legii, a fost o altă ilegalitate depistată de funcționarii electorali, în total fiind 4 cazuri.

Postica a comunicat și despre greșeala unui alegător, aplicând ștampila greșit. „La secția nr. 248, Râșcani, a fost o situație inedită, dat fiind faptul că un alegător a votat și după care a menționat că a comis o greșeală și a aplicat ștampila nu acolo unde ar fi dorit. A solicitat anularea buletinului și eliberarea unui nou buletin, dar, cu regret, funcționarii electorali nu i-au permis, chiar dacă acest drept este garantat de Codul electoral”, a menționat el.

Mihaela Conovali

Share