Proiectul de ratificare a Protocolului la Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități va fi examinat în plenul Parlamentului
Parlamentul va examina proiectul de lege pentru ratificarea Protocolului Opțional la Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități, transmite OFICIAL, cu referire la un comunicat.
Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat raportul, iar Comisia protecție socială, sănătate și familie – coraportul la proiectul menționat. De asemenea, documentul a fost avizat de mai multe comisii parlamentare.
Prin ratificarea protocolului se urmărește consolidarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilități în vederea asigurării incluziunii sociale a acestora și promovării respectului pentru demnitatea lor.
Republica Moldova se angajează să asigure respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități în toate domeniile, inclusiv social, economic, cultural, sănătate, educație, informare şi comunicare.
Printre altele, documentul reglementează competența Comitetului pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități privind procedura de primire, examinare și analiză a plângerilor persoanelor sau a grupurilor de persoane care susțin că sunt victime ale încălcării prevederilor Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități.
Republica Moldova a ratificat Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități în anul 2010. În prezent 100 de state sunt parte la acest Protocol.