Proiectul de lege care ar permite incinerarea anvelopelor uzate prezentat locuitorilor din Mateuți și Păpăuți

Proiectul de lege care ar permite incinerarea anvelopelor uzate prezentat locuitorilor din Mateuți și Păpăuți

Deputatul PAS, Radu Marian, a vizitat localitățile Mateuți și Păpăuți din raionul Rezina, unde a discutat cu cetățenii despre situația politică și economică din țară, transmite OFICIAL.

„Alături de colegii mei Ina Coșeriu, Mariana Cușnir și Viorel Barda, am discutat cu oamenii și despre proiectul de lege care ar permite incinerarea anvelopelor uzate și am răspuns la întrebările acestora”, a declarat deputatul.

De asemenea, Radu Marian a oferit câteva informații-cheie despre această inițiativă legislativă:

„Astăzi, în Republica Moldova, se practică arderea deșeurilor mult mai toxice decât anvelopele uzate, cum ar fi cărbunele sau uleiurile uzate. Însă prin acest proiect de lege, se propune oferirea unor alternative mai bune, și anume incinerarea anvelopelor uzate.

– Aceste anvelope, dacă sunt incinerate la temperaturi potrivit de înalte (peste 1000 grade), în instalații corespunzătoare, au un nivel de emisii similare cu  cel al gazelor naturale, adică mult mai mici decât în cazul altor deșeuri toxice care deja se ard în țara noastră.

– În toată Uniunea Europeană se permite incinerarea anvelopelor uzate.

– Este mult mai rău pentru mediu ca zecile de milioane de anvelope uzate să fie lăsate prin iazuri sau pe pământurile noastre, ca să polueze solul și apele, decât să fie incinerate în siguranță.

– Proiectul de lege va obliga operatorii care vor să incinereze anvelope uzate, să treacă printr-un proces complex de obținere a acordului din partea Agenției de Mediu. Vor trebui să treacă printr-o procedură de evaluare a impactului asupra mediului, vor trebuie să elaboreze un studiu de fezabilitate a instalației de purificare, și operatorii vor fi obligați să instaleze sisteme computerizate de măsurare în timp real al emisiilor.

– Emisiile vor trebui să fie raportate în timp real (la minut) și vor fi disponibile pe website-ul Agenției de Mediu pentru toată lumea.

– O altă prevedere crucială a proiectului de lege va obliga operatorii să consulte cetățenii din localitățile aflate în apropierea echipamentului de incinerare. Atenție! Dacă populația va fi împotrivă, operatorul nu va obține acordul pozitiv pe evaluarea impactului asupra mediului și nu va putea construi instalația.

–  În mod fundamental, acest proiect de lege vine să îmbunătățească situația în jurul incinerării deșeurilor, și anume să ofere alternative mai bune pentru mediu decât cele existente azi”, a precizat deputatul PAS.

Doina Buruiană

Share