Programul noii Misiuni de Înalți Consilieri UE, discutat de Conducerea Cancelariei de Stat și managerii proiectului

Programul noii Misiuni de Înalți Consilieri UE, discutat de Conducerea Cancelariei de Stat și managerii proiectului

Aspectele cheie și domeniile de intervenție ale noii Misiuni a Consilierilor la Nivel Înalt a Uniunii Europene au fost discutate astăzi, în cadrul unei ședințe de inițiere și prezentare a noului Proiect privind „Misiunea Înalților Consilieri ai Uniunii Europene”.

La întrevedere a participat Secretarul General al Guvernului, Igor Talmazan, Secretarul de Stat al Cancelariei de Stat, Andrian Băluțel, ofițerul de Program pentru bună guvernanță și anti-corupție din cadrul Delegației UE în Republica Moldova, Irina Cruceru, liderul de echipă al Misiunii, Pavlos Kollias și experta pe comunicare Iana Găină.

În cadrul discuțiilor, părțile au menționat că Înalții Consilieri ai Uniunii Europene vor oferi expertiză autorităților publice centrale ale Republicii Moldova și instituțiilor subordonate în pe domenii precum securitatea afacerilor interne, coordonarea reformelor, politică vamală și fiscală, educație și cercetare, energetică, anticorupție, tranziție verde etc. Alte domenii prioritare vor fi identificate în conformitate cu Acordul de Asociere dintre Uniunea Europeană cu Republica Moldova și Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător.

În discuții, șeful Cancelariei de Stat a mulțumit echipei de proiect pentru asistența livrată de Înalții Consilieri UE în cadrul Programului derulat în perioada 2019-2022 și a apreciat lansarea unei noi Misiuni în țara noastră.

Proiectul „Misiune a Înalților Consilieri ai Uniunii Europene” urmărește consolidarea procesului de elaborare a politicilor la nivel de sector, a capacităților de planificare strategică și de gestionare a politicilor, îmbunătățirea cunoștințelor și conștientizării părților interesate cu privire la politicile, legislația și reglementările UE, consolidarea capacităților în instituțiile publice de nivel central din Republica Moldova.

Printre alte componente ale Proiectului se numără detașarea experților pe termen scurt pentru îndeplinirea unor seturi specifice de sarcini legate de punerea în aplicare a Acordului de Asociere, dar și Implementarea programelor de stagii pentru studenții locali și tinerii absolvenți în instituțiile publice din Republica Moldova.

Share