Programele candidaților și candidatelor la alegerile prezidențiale din Moldova 2024: Între împărțirea de elefanți gratuiți și promisiuni realiste

Programele candidaților și candidatelor la alegerile prezidențiale din Moldova 2024: Între împărțirea de elefanți gratuiți și promisiuni realiste

Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova a înregistrat 11 candidați și candidate la alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024. Majoritatea candidaților și candidatelor s-au lansat în cursă cu programe detaliate, în care își asumă angajamente în calitate de șefi de stat, ceea ce denotă o oarecare evoluție pozitivă a culturii electorale comparativ cu campaniile de la alegerile precedente.

Cu toate acestea, persistă o continuitate foarte încăpățânată a practicii concurenților la alegeri de a-și asuma angajamente socio-economice nerealiste, care depășesc posibilitățile efective ale titularilor funcțiilor de stat la care se pretinde ori ale economiei în general, sau de a-și pune obiective socio-economice inoportune care germinează din neînțelegerea sau ignorarea teoriei economice și dovezilor empirice.

Conform Constituției Republicii Moldova, Președintele țării este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării. Preşedintele Republicii Moldova poate lua parte la lucrările Parlamentului, îi poate adresa mesaje cu privire la principalele probleme ale naţiunii și, în anumite circumstanțe, poate dizolva Parlamentul. Președintele țării are atribuții importante în domeniul politicii externe și apărării: el sau ea poartă tratative şi ia parte la negocieri, încheie tratate internaţionale în numele Republicii Moldova, este comandantul suprem al forţelor armate, poate declara mobilizarea parţială sau generală.

În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele Republicii Moldova ia măsuri pentru respingerea agresiunii, declară stare de război şi ia alte măsuri pentru asigurarea securităţii naţionale şi a ordinii publice. Preşedintele Republicii Moldova soluţionează problemele cetăţeniei Republicii Moldova şi acordă azil politic, numeşte în anumite funcţii publice și conferă grade superioare de clasificare lucrătorilor din procuratură, judecătorii şi altor categorii de funcţionari; poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa asupra problemelor de interes naţional; suspendează actele Guvernului ce contravin legislaţiei ș. a. Președintele țări nu stabilește nivelul sau coeficientul de indexare a pensiilor, nu conduce lucrările de construcție a drumurilor, spitalelor sau altor obiecte de infrastructură, nu se ocupă cu managementul datoriei publice, nu stabilește obiectivele și măsurile de politică fiscală sau monetară, nu creează locuri de muncă.

Președintele poate doar să atragă atenția legislativului la aceste probleme sau să facă uz de dreptul său de inițiativă legislativă, ceea ce nu înseamnă neapărat că inițiativele vor fi susținute.

În pofida limitelor menționate, concurenții electorali pentru funcția de președinte tind să denunțe ritualic problemele țării anume în aceste domenii și se angajează să le soluționeze. Frustrările legitime ale alegătorilor ce țin de insuficiența pensiilor și salariilor, calitatea și accesibilitatea serviciilor publice au generat un vid în politică, pe care candidații l-au umplut cu promisiuni de soluții populiste.

De cele mai multe ori, candidații înaintează propuneri ce presupun o extindere serioasă a cheltuielilor publice (creșterea pensiilor și indemnizațiilor, scăderea impozitelor și acordarea de subvenții, investiții publice masive în infrastructură), fără a indica sursele și modalitățile concrete de finanțare a acestor cheltuieli. Or, după cum știm, „nu există prânzuri gratuite”, cineva trebuie să plătească pentru ele. Creșterea cheltuielilor statului pentru anumite articole trebuie să fie finanțată fie prin reducerea cheltuielilor publice pentru alte articole, fie prin impozite mai mari, fie prin datorie publică, fie prin creștere economică. Candidații și candidatele tind să respingă categoric ideea creșterii datoriei publice, omit să specifice acele domenii în care trebuie reduse cheltuielile statului pentru a elibera mijloace, nu vorbesc despre creșterea impozitelor, ci mizează pueril pe „reforme economice” imaginare, care trebuie să producă creșterea economică scontată, fără a prezenta, de regulă, o viziune clară și convingătoare despre locomotivele acestei creșteri.

Mai multe informații găsiți în analiza integrală: https://www.expert-grup.org/media/k2/attachments/Programe_electorale_2024_v2-IA.pdf

Share