Program al Partidului „ȘOR”, cu noi rezultate: încă 49 de familii au revenit la Orhei de peste hotare

Program al Partidului „ȘOR”, cu noi rezultate: încă 49 de familii au revenit la Orhei de peste hotare

Beneficiari ai programului “Casa mea e Moldova”, lansat la Orhei de Ilan Șor încă în 2017, au devenit astăzi alte 49 de familii ai căror membri au revenit definitiv de peste hotare, informează OFICIAL.

Primăria municipiului a organizat marți un frumos eveniment cu această ocazie, la care au participat și deputați ai Partidului “ȘOR” și ai Platformei parlamentare “Pentru Moldova”. Din 2017, peste 300 de familii au dobândit statutul de beneficiar în cadrul programului “Casa mea e Moldova”.
Beneficiarii programului au primit marți, în cadrul evenimentului, prima tranșă din indemnizația unică în valoare de 10 000 de lei (500 de euro). De asemenea, cetățenii reveniți și membrii familiilor acestora vor beneficia de amnistie fiscală la impozitele și taxele locale, de compensații lunare pentru cheltuieli în transportul public și pentru compensarea unor servicii comunale. În plus, cetățenii reveniți au devenit beneficiari ai magazinelor și farmaciilor sociale, în care vor putea procura produse și medicamente la preț redus. De asemenea, autoritățile locale îi ajută cu angajarea în câmpul muncii.
În cadrul evenimentului, Președintele Partidului “ȘOR”, deputatul Ilan Șor, a felicitat beneficiarii programului.  “Vreau să vă spun un mare mulțumesc. Pentru că ați avut curaj și putere și ați revenit acasă să trăiți și să munciți împreună cu noi. Să suflecați mânecile și să construiți orașul nostru drag, Orhei”, a declarat Ilan Șor. El a mai subliniat că Orheiul este singurul centru raional din țară în care se construiește activ, în care este restabilită infrastructura și apar noi locuri de muncă.
Primarul de Orhei, Pavel Verejanu, care le-a felicitat și pe două beneficiare a programului cu ocazia zilei de naștere, a menționat că proiectele lansate de Ilan Șor și echipa sa, încă în 2015, sunt importante pentru toată țara. „Eforturile pe care le face echipa lui Ilan Șor începând cu 2015, când am pus temelia mai multor proiecte precum magazinele și farmaciile sociale, Programul „Casa mea e Moldova” și altele, sunt importante pentru toată societatea Republicii Moldova”, a declarat primarul de Orhei.
Totodată, el a anunțat că autoritățile locale colaborează cu agenții economici și identifică locuri de muncă pentru cetățeni.
Exodul populației este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă Republica Moldova, a menționat secretarul fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR”, vicepreședintele formațiunii, Marina Tauber, care, în același timp s-a declarat mândră pentru programul „Casa mea e Moldova”, lansat de Ilan Șor.
Totodată, ea a amintit că pe lângă sutele de familii care au revenit în țară, în cadrul programului funcționează și un Centru de susținere a concetățenilor aflați în țările europene. „Echipa noastră, echipa lui Ilan Șor, echipa Platformei „Pentru Moldova” suntem la dispoziția cetățenilor nu ca să luptăm între noi în parlament și să apărem în presă. Noi suntem aici ca să luptăm cu problemele oamenilor, cu sărăcia și să căutăm soluții”, a accentuat Marina Tauber.
Iar vicepreședintele fracțiunii Parlamentare a Partidului “ȘOR”, Violeta Ivanov a amintit, în acest context, de proiectul de lege al Fracțiunii Partidul “ȘOR” privind revenirea moldovenilor acasă, înregistrat în Parlament încă în luna aprilie anul curent, care însă nu a fost încă votat de Parlament. “Sunt sigură că în comun cu colegii noștri foarte experimentați vom promova acest proiect care vine cu facilități fiscale pentru moldovenii care decid să revină acasă de peste hotare, cu scutiri de impozite, care vine cu un suport clar în mărime de 3 salarii medii, cu suport la angajarea în câmpul muncii etc. Pentru a dezvolta statul R. Moldova trebuie să fim mulți, trebuie să revenim acasă”,  a declarat Violeta Ivanov.
Deputatul Platformei „Pentru Moldova”, Ruxanda Glavan s-a declarat impresionată de programul „Casa mea e Moldova”, menționând importanța acestuia pentru cetățeni. „Pentru noi, cei care suntem aleși ai poporului, cel mai important este ca proiectele pe care le propunem și le votăm să fie pentru oameni”, a declarat ea.
Ruxanda Glavan a dat asigurări că Platforma „Pentru Moldova” va promova inițiativa Partidului „ȘOR” ca programul să fie implementat la nivel național. „Vom susține și vom lupta ca proiectul înregistrat de Partidul „ȘOR” să prindă viață. Este un proiect care a demonstrat la Orhei rezultate frumoase. Țara noastră nu poate să prospere dacă un 1,5 milioane de moldoveni vor fi diasporă”, a adăugat Ruxanda Glavan.
Beneficiarii programului au mai fost felicitați, de asemenea, de deputații Partidului “ȘOR” Reghina Apostolova, Vladimir Vitiuc, Igor Himici, de deputații neafiliați din Platforma Parlamentară “Pentru Moldova” Grigore Repeșciuc, Sergiu Sârbu, Corneliu Padnevici, dar și de președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu.
Programul municipal „Casa mea e Moldova” este unul din cele mai importante proiecte lansate de liderul Partidului “ȘOR”, Ilan Șor, primarul de onoare al mun. Orhei. Programul urmărește stimularea procesului de reîntoarcere a cetățenilor din străinătate în patrie. Un proiect similar ca să cuprindă toată țara a fost propus încă în primăvara acestui an în Parlament de fracțiunea Partidului “ȘOR”, însă majoritatea parlamentară a refuzat de mai multe ori să fie inclus în ordinea de zi. Recent însă Guvernul s-a inspirat din proiectu fracțiunii “ȘOR” când a inclus în proiectul bugetului pentru anul 2021 măsuri de susținere și stimulare a moldovenilor care decid să revină definitiv acasă de peste hotare.

 

Doina Secrieru

Share