Producătorii vitivinicoli ar putea fi scutiți de plata contribuțiilor la Fondul Viei și Vinului

Producătorii vitivinicoli ar putea fi scutiți de plata contribuțiilor la Fondul Viei și Vinului

Fracțiunea Partidului Democrat (PD) a înregistrat în Parlament un proiect de lege ce prevede scutirea producătorilor de produse vitivinicole de plata contribuțiilor obligatorii în Fondul Viei şi Vinului pe anul 2020, în scopul minimizării pierderilor, asigurării venitului pentru personalul angajat, dar și pentru o relansare rapidă ulterior crizei survenite, informează OFICIAL.

Proiectul de lege a fost prezentat, în cadrul unui briefing de presă, de deputatul democrat, Nicolae Ciubuc, care a vorbit despre necesitatea inițiativei legislative prin reducerea activității agenților economici din sectorul vitivinicol, declinul vânzărilor, anularea operațiunilor comerciale atât pe plan intern, cât și extern.

Ciubuc a specificat că întreprinderile vitivinicole suferă pierderi importante și se confruntă cu riscuri grave care afectează activitatea economică.

„Vânzările locale au scăzut cu 50%-80%, iar la export pentru lunile aprilie-iunie curent se estimează o scădere de până la 25%. Astfel, se epuizează lichiditățile întreprinderilor, iar obligațiile de achitare a impozitelor și taxelor reprezintă o povară dificil de onorat”, a menționat deputatul.

Proiectul prevede introducerea unor modificări la Legea viei și vinului, care vor oferi unităților vitivinicole lichidități în plus pentru a depăși consecințele crizei.

Cristina Pendea

Share