Procuratura Generală vine cu unele precizări privind subiectul imunității parlamentare a deputaților

Procuratura Generală vine cu unele precizări privind subiectul imunității parlamentare a deputaților

Procuratura Generală vine cu unele precizări privind subiectul imunității parlamentare a deputaților, transmite OFICIAL.

Conform art.10 din Legea despre statutul deputatului în Parlament, imunitatea parlamentară în cadrul procedurilor penale vizează reținerea, arestarea, percheziționarea și trimiterea în judecată a cauzei penale – acțiuni ce trebuie să fie precedate de încuviințarea Parlamentului.

Astfel, Procuratura a comunicat următoarele:

„1.    În speța deputatului Petru Jardan – urmărirea penală a fost finalizată și dosarul deferit justiției la data de 21 iunie curent.

2.    În speța deputatului Denis Ulanov – urmărirea penală a fost finalizată, în prezent, partea apărării făcând cunoștință cu materialele cauzei penale, conform unui grafic prestabilit, dosarul fiind planificat spre expediere în judecată la începutul lunii august curent.

Conform art.69 din Constituția Republicii Moldova, calitatea de deputat încetează la data întrunirii legale a Parlamentului nou-ales, respectiv, acordul eliberat anterior de Parlament privind trimiterea în judecată a dosarelor de învinuire a deputaților Jardan și Ulanov rămâne valabil minimum până la întrunirea legală a noului Parlament.

3.    Cu referire la speța Ilan Șor reiterăm că, în privința lui există cauze penale pendinte atât la etapa de urmărire penală, cât și la etapa judecării (care nu pot fi finalizate din motivul eschivării numitului).”

În context, poziția Procuraturii este că, odată fiind obținută încuviințarea Parlamentului pentru toate activitățile procesual-penale specificate supra, nu este necesară adresarea repetată către Legislativ pentru obținerea unui nou consimțământ.

„Totodată, reieșind din complexitatea și rezonanța acestui subiect, lipsa unui precedent judiciar, pentru a se evita interpretarea și aplicarea normelor legale în detrimentul bunei desfășurări a actului de justiție, precum și pentru a unifica practica pe viitor, Procuratura va interveni către noul Legislativ cu solicitarea de a interpreta Legea în acest sens și, în funcție de poziția Parlamentului, va decide asupra necesității intervenirii repetate cu solicitarea de ridicare a imunității de deputat”, spune Procuratura.

Cristina Pendea

Share