Procuratura Generală: Dosarul dublelor identități, clasat din lipsa faptului infracțiunii

Procuratura Generală: Dosarul dublelor identități, clasat din lipsa faptului infracțiunii

Cauza penală, inițiată de Procuratura Anticorupție la 29 octombrie 2019 pe faptul pretinselor acțiuni ilegale ale angajaților Agenției Servicii Publice la documentarea dublelor identități ale unor persoane, a fost clasată.
„În cursul urmăririi penale s-a stabilit că pașapoartele cetățenilor Republicii Moldova, emise pe numele Novak Vladislav și Reznic Alexandr au fost confecționate de către Agenția Servicii Publice în conformitate cu prevederile Legii privind activitatea specială de investigații și actelor normative de uz interdepartamental, care reglementează confecționarea și utilizarea actelor de codificare la efectuarea activității speciale de investigații”, spun reprezentanții Procuraturii Generale.
Prin urmare, Procuratura a adoptat soluția de clasarea a procesului penal din lipsa faptului vreunei infracțiuni.
„Considerentele pe care s-a întemeiat această soluție au avut la bază, printre altele faptul că, respectivele acte codificate, fără a fi transmise titularilor, din lipsă de necesitate, au fost nimicite de către subiectul abilitat cu împuterniciri de efectuare a activității speciale de investigații și la solicitarea căruia au fost confecționate. Precizăm că, urmărirea penală în acest caz s-a desfășurat în condițiile unei proceduri clasificate, motiv pentru care instituția nu poate dezvălui alte detalii din dosar”, mai spun cei de la Procuratura.
Doina Secrieru
Share