„Pro Moldova” nu depune actele pentru alegeri și lansează o campanie
Deputatul Andrian Candu, președintele Partidului „Pro Moldova”, în cadrul unei conferințe de presă, astăzi, a anunțat că formațiunea nu participă în calitate de concurent electoral la anticipate și lansează o campanie de informare și mobilizare, ce presupune deconspirarea minciunilor și promisiunilor false din campania electorală, informează OFICIAL.
„Aceste alegeri sunt o confruntare dintre Sandu și Dodon, dintre două poluri. Nu este confruntare de idei, de soluții. În acești ultimi 2 ani, Moldova a avut 2 premieri, vreo 4 guverne, economia se prăbușește, viața devine tot mai rea… Astăzi spunem frac faptul că nu e timpul de oameni de treabă, astăzi se confruntă orgoliile și nu este altceva decât o continuare a alegerilor prezidențiale. La aceste alegeri parlamentare „Pro Moldova” nu va participa în calitate de concurent electoral, dar noi vom fi de partea oamenilor”, a declarat Candu.
Liderul „Pro Moldova” a spus că va fi alături de oameni, va veni cu noi inițiative și va urmări prestația și programele concurenților electorali.
„Vom începe o campanie de informare și mobilizare pentru cetățeni – să deconspirăm toate minciunile și promisiunile false, încât pe 11 iulie fiecare dintre noi să luăm o decizie corectă și să alegem cu bună știință”, a declarat Candu.
Politicianul a mulțumit, totodată, colegilor și simpatizanților, pentru faptul că în doar 1 an de zile de la lansare, „Pro Moldova” – cu poziția sa, cu vocea sa, a devenit o forță puternică. El a subliniat că partidul încă va avea un cuvânt greu de spus în politica moldovenească.
Cristina Gurez