Prioritățile Președinției României a Consiliului UE – prezentate la Chișinău

Prioritățile Președinției României a Consiliului UE – prezentate la Chișinău

Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) și Ambasada României în Republica Moldova, astăzi, au organizat un eveniment de prezentare a priorităților Președinției României a Consiliului Uniunii Europene, informează OFICIAL.

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a vorbit despre rolul Uniunii Europene în relație cu alte state.

„Uniunea Europeană este un proiect de pace care acționează în favoarea celor 500 de milioane de cetățeni ai săi. Acest proiect se bazează pe valori și principii comune. Astăzi lansăm public, în mod oficial, și la Chișinău, Prima Președinție a României la Consiliul Uniunii Europene. Iată că la cei 12 ani de aderare la Uniunea Europeană, România preia un rol de prim rang la nivel european. Dacă privim puțin în urmă, întoarcerea României la familia europeană a reprezentat un deziderat în care românii au crezut și cred încă, întrucât Uniunea Europeană este singura cale de a asigura progresul statelor europene. Ne-am asumat în mod deschis Președinția Uniunii Europene cu obiectivul de a contribui la consolidarea Europei”, a precizat Ioniță.

Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, s-a referit și la poziția Republicii Moldova. „Președinția României vine într-un moment important și în relațiile Uniunii Europene cu Republica Moldova. Este foarte important și pentru Republica Moldova, după părerea mea, că acest moment să fie folosit. Republica Moldova, după cum știți, a avut parte de mare atenție din partea Uniunii Europene”, a declarat Michalko.

Viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă, a vorbit despre așteptările Republicii Moldova.

„Vreau să felicit România pentru faptul că de la 1 ianuarie 2019 deține Președinția Uniunii Europene. Reluarea de către România a Președinției, bineînțeles, că este și o provocare. Dincolo de provocare este și o mare oportunitate. Noi, cei de la Chișinău, care așteptăm acest eveniment din 2014, vreau să spun că așteptările sunt mari. Așteptările noastre de la Președinția română sunt mai mari decât președințiile deținute anterior”, a conchis Leancă.

Mihaela Conovali

Share