Primarul de Chișinău, despre rectificarea bugetului pentru anul 2020

Primarul de Chișinău, despre rectificarea bugetului pentru anul 2020

Ion Ceban, primarul municipiului Chișinău, s-a referit la modificările aprobate la bugetul pentru anul 2020, informează OFICIAL.

„Mă bucur că la rectificarea bugetului pentru anul 2020, care a fost votat, am reușit să alocăm suplimentar circa 3 milioane lei pentru suburbii. Banii vor fi folosiți pentru necesitățile stringente care au fost identificate în urma discuțiilor avute săptămâna trecută cu primarii. La fel, am asigurat toate entitățile subordonate și întreprinderile municipale cu cheltuieli salariale până la sfârșit de an, plus am oferit suplimentar bani preturilor, pentru demolări și evacuări a diverselor construcții și instalații, precum și pentru finalizarea proiectelor începute în teritoriu”, a declarat primarul.

Ion Ceban a spus că, în urma modificărilor s-a aprobat un deficit bugetar la nivelul celui aprobat pentru anul 2020. Tot deficitul este acoperit cu surse de finanțare.

„Putem crește bugetul local prin acțiuni transparente și legale, astfel cum am făcut și în acest an”, a subliniat el.

Cristina Gurez

Share