Primăria Orhei: „Curățenia de primăvară este în toi, străzile sunt spălate cu șampon”
Mai multe străzi din Orhei, inclusiv trotuare, sunt măturate și spălate cu apă și șampon în cadrul unei acțiuni inițiată de Primăria municipiului Orhei. Aceasta are loc la câteva zile după finalizarea unei acțiuni de înverzire și amenajare a teritoriului. Aceasta se menționează într-un comunicat de presă al Primăriei localității.
La curățarea străzilor sunt implicate aproape 20 de autospeciale. Dintre acestea, 2 tractoare Belarus dotate cu tehnică specială, spală asfaltul cu șampon. „Autoritățile curăță străzile de praf și împrospătează aerul pentru a le asigura orheienilor un nivel mai mare de confort”, adaugă Primăria.
Edilul de Orhei, Ilan Șor a menționat că salubrizarea este „foarte importantă pentru locuitorii orașului Orhei, pentru că orheienii iubesc curățenia”. „În fiecare an, primăvara, începem marea curățenie în oraș. Eu, ca și toți orheienii, ne atârnăm foarte serios față de curățenie. Pentru mine este foarte important ca orașul Orhei să strălucească ca un diamant. El și este cel mai curat oraș din Moldova și așa fi și pe viitor. Sigur că curățenia înseamnă și ecologie. Pentru mine este important ca străzile din Orhei să fie curate ca și acasă. Orhei este casa mea, eu iubesc acest oraș și fiecare stradă și porțiune de drum din oraș este ca și podeaua casei mele”, a declarat Șor.
Pe parcursul zilei, muncitorii vor mătura și spăla străzile Negruzzi, Livezilor, str. Orheiul Vechi, str. Renașterii Naționale, V. Mahu, 31 August, M. Gorkii și str. C. Stamati. „Orheiul este, de altfel, primul și singurul oraș din Moldova care a achiziționat tehnică specială și spală străzile cu soluții speciale pe bază de șampon și apă”, comunică Primăria Orhei.
Potrivit aceluiași comunicat, zilele trecute, autoritățile din Orhei au desfășurat și lucrări ample de amenajare a spațiilor verzi. „Muncitorii au curățat circa 20 hectare de curți și spații adiacente drumurilor municipale și au evacuat circa 50 de tone de crengi și gunoi. De asemenea, au fost restabilite și reparate spațiile verzi de pe străzile centrale V. Lupu și M. Eminescu. Au fost sădite și folosite la amenajare peste 3000 flori din speciile viola și primula, dar și peste 5000 cepe de plante de lalele aproape să înflorească. Pentru amenajarea teritoriului, autoritățile au cumpărat și 2000 de plante conifere și material săditor, dar și circa 50 de tone de granit roșu și peste 10 tone de marmură albă din Grecia. De asemenea, zilele trecute, a fost finalizată amenajarea a încă două curți proaspăt renovate, dar și a teritoriului casei sociale recent inaugurate”, adaugă Primăria.
În același timp, site-ul localității declară că, odată cu preluarea funcției de primar de către Ilan Șor în Orhei – „orașul a cunoscut transformări importante – zeci de km de străzi au fost reparate, au fost amenajate parcurile și zonele verzi, au fost construite terenuri sportive, iar străzile din Orhei sunt iluminate în totalitate”.
Mihaela Rotari