Primăria Chișinău se va adresa instanței de judecată cu privire la scumpirea gazelor naturale

Primăria Chișinău se va adresa instanței de judecată cu privire la scumpirea gazelor naturale

Juriştii din cadrul Primăriei Chişinău, urmează să depună un denunţ pentru iniţierea urmăririi penale a celor care se fac de vină de scumpirea gazelor naturale şi vor urmări ca documentul să ajungă în toate instanţele.

„Incapacitatea, incompetența și aroganța guvernării, ne afectează pe noi toți.

După creșterea prețului la gazele naturale, în spațiul public au urmat doar niște bâlbâieli din partea unor miniștri și „cinovnici” de la PAS. Ştiu sigur că despre aceste scumpiri se cunoştea demult, doar că nu s-a dorit ridicarea preţului la gaz în campanie electorală. Cert este că această scumpire ne afectează pe noi toţi. În primul rând vor avea de suferit consumatorii casnici, oamenii de rând, iar compensaţiile la resursele energetice care urmează să fie acordate de guvern, nu acoperă nici pe departe cheltuielile oamenilor.

Mai grav este faptul că această situaţie se va răsfrânge negativ asupra bugetelor instituţiilor publice, care nu au prevăzut aceste cheltuieli. La fel vor fi grav afectaţi agenţii economici care produc şi exportă produsele moldoveneşti peste hotare şi care cu greu vor face faţă acestor provocări, fără intervenţia guvernului, care de fapt şi se face vinovat de situaţia în cauză.

Amintesc că, gazul a fost scumpit recent cu 30 %. Urmează scumpirea energiei electrice, creşterea inflaţiei şi creşterea în lanţ a preţurilor la alte produse şi servicii.

În asemenea hal nu mai pot continua lucrurile. Guvernarea PAS, care generează oamenilor doar probleme, trebuie să demisioneze şi să fie anunţate alegeri anticipate. Această „bătaie de joc”şi aceste experimente făcute în raport cu oamenii simpli şi a mediului de afaceri, este intolerabilă”, a spus Primarul General al municipiului Chişinău, Ion Ceban, în cadrul şedinţei operative a serviciilor municipale.

Share