Prima întrevedere de lucru a Vicepremierului pentru Reintegrare cu Șeful Delegației UE

Prima întrevedere de lucru a Vicepremierului pentru Reintegrare cu Șeful Delegației UE

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, a avut prima întrevedere de lucru cu Șeful Delegației UE, Peter Michalko, informează OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă, cei doi oficiali au coordonat abordări privind definitivarea proiectului de protocol al rundei oficiale de negocieri în formatul „5+2” de la Bratislava (09-10 octombrie 2019) și au efectuat un schimb de opinii privind perspectivele de coordonare a proiectului declarației Consiliului Ministerial al OSCE cu privire la negocierile în procesul de reglementare transnistreană în formatul „5+2”.

„Totodată, au fost abordate unele aspecte ale așa-numitului pachet Berlin plus, în special realizarea înțelegerilor agreate în sfera telecomunicațiilor întru a face posibilă interconectarea telefonică între cele două maluri. Viceprim-ministrul și diplomatul european au căzut de acord să mențină un dialog intens pe toate subiectele de actualitate din procesul de reglementare transnistreană, inclusiv pe subiecte de reintegrarea spațiilor economice și din domeniul telecomunicațiilor”, se mai spune în comunicat.

75604070_462631237710645_409472724482654208_n

Andriana Cheptine

Share