Prim-ministrul: Polonia a fost și este un partener care susține Republica Moldova și susține agenda de extindere a UE

Prim-ministrul: Polonia a fost și este un partener care susține Republica Moldova și susține agenda de extindere a UE

Premierul Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu delegația Poloniei, condusă de Prim-ministrul Mateusz Morawiecki, în cadrul căreia a apreciat decizia părții polone de a ne oferi un credit de 20 de milioane de euro în condiții preferențiale – un acord în acest sens fiind semnată astăzi, informează OFICIAL.

Șeful Guvernului a reiterat, la Varșovia, că Republica Moldova este alături de cetățenii Ucrainei și a avut mereu frontierele deschise pentru refugiații din țara vecină, dar și că economia Republicii Moldova este lovită dur de acest război. Chiar dacă în ultimul deceniu comerțul nostru exterior s-a reprofilat și e dominat de partenerii din Uniunea Europeană.

„Sprijinul Poloniei va ajuta Guvernul să continue programele de suport pentru cetățeni și afaceri”, a subliniat oficialul.

Natalia Gavrilița, referindu-se la cererea Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană, a afirmat: „Polonia a fost și este un partener care susține Republica Moldova și susține agenda de extindere a UE.”

„Facem apel către Statele Membre UE să recunoască perspectiva europeană pentru Republica Moldova, Ucraina și Georgia. Acest mesaj va reprezenta un sprijin politic puternic”, a mai spus ea, adăugând: „Salutăm Rezoluția Parlamentului European, recomandând Comisiei Europene să lucreze asupra acordării statutului de candidat pentru Ucraina”.

Premierul a comunicat și că a rugat „prietenii polonezi să fie aliații Moldovei în susținerea ideii de abolire a cotelor pentru exportatorii moldoveni în condițiile extraordinare create”.

„Asta ar permite Moldovei să fie mai rezilientă în fața amenințărilor, iar pentru Uniunea Europeană nu ar reprezenta o problemă, în contextul creșterii globale a cererii și prețurilor pentru produse alimentare și alte bunuri”, a subliniat ea.

În discuție, Natalia Gavrilița a spus și care sunt cele mai mari necesități ale țării noastre. „Necesitățile majore includ sprijinul politic pentru perspectiva europeană, oferirea asistenței pentru gestionarea crizei, sprijin pentru sistemul de sănătate și fortificarea capacităților în ceea ce ține de ordinea publică, funcționalitatea infrastructurii critice, gestionarea situației financiare  pentru menținerea stabilității în țară”, a enumerat șeful Executivului.

Totodată, Prim-ministrul a subliniat că nicio criză modernă nu poate fi rezolvată unilateral.

„Modelul european de cooperare și dezvoltare este un garant al păcii și prosperității. Moldova privește spre acest model cu admirație și respect și speră că într-o zi va putea aduce valoare adăugată ca membru deplin al Uniunii Europene. Ne bucurăm de sprijinul Poloniei, o țară care ne înțelege, o țară care știe cum să ne ajute și o țară care e un model de parcurs european”, a conchis ea.

 Cristina Gurez

 

Share