Președintele Timofti a avut o întrevedere cu congresmanul american Steve Chabot 

Președintele Timofti a avut o întrevedere cu congresmanul american Steve Chabot 

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, l-a primit, astăzi, 17 august a.c., la Reședința de Stat, pe congresmanul american Steve Chabot, președinte al Comisiei pentru Businessul Mic și membru al Comisiei pentru Relații Externe în Camera Reprezentanților.

Subiectele de pe agenda întâlnirii au vizat relația bilaterală, și în special, aspectele economice ale acesteia.

Șeful statului a apreciat susținerea Statelor Unite pentru dezvoltarea Republicii Moldova, inclusiv în continuarea parcursului nostru european.

Nicolae Timofti a mulțumit oficialului american pentru implementarea cu succes a  Programului Compact, în rezultatul căruia au fost construite drumuri și sisteme de irigare. Președintele și-a exprimat speranța că programul Compact va avea continuitate în Republica Moldova.

Congresmanul Chabot a menționat, în context, că Republica Moldova va beneficia în continuare de sprijinul Statelor Unite, cu condiția continuării reformelor și ameliorării situației din sfera financiar-economică și din sistemul judecătoresc.

„Vizita mea este parte a unui turneu care cuprinde Republica Moldova, Letonia, Ungaria și Estonia. Faptul că am început șirul vizitelor cu țara Dumneavoastră arată atenția deosebită și susținerea pe care SUA o acordă Moldovei în parcursul său european”, a spus domnul Chabot.

Un alt aspect abordat în cadrul întrevederii a fost importanța independenței energetice a Republicii Moldova față de Federația Rusă. În acest context, șeful statului a menționat necesitatea continuării lucrărilor de construcție a gazoductului Iași-Chișinău, cu sprijinul României și al Uniunii Europene.

Nicolae Timofti și Steve Chabot au discutat în final și despre securitatea regională.

9-62839 1-10114

Mihaela Rotari

 

Share