Președintele țării, astăzi, s-a întâlnit cu reprezentații Federației Ruse, UE și SUA

Președintele țării, astăzi, s-a întâlnit cu reprezentații Federației Ruse, UE și SUA

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, astăzi, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federației Ruse, Oleg Vasneţov, șeful delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko, și Însărcinatul cu Afaceri al SUA, Martin Mcdowell, informează OFICIAL.

După cum scrie Dodon pe o rețea de socializare, s-a discutat despre situația politică. „În cursul dialogului, am discutat subiecte cu privire la situația actuală din țară care este foarte complicată, gravă și fără precedent pentru Republica Moldova. Am menționat faptul că există forțe care doresc destabilizarea situației în țara noastră, iar în acest context, am făcut un apel către organele de forță să respecte legislația în vigoare să-și onoreze datoria față de cetățeni”, a declarat Dodon.

„Am informat diplomații că, în calitate de Președinte al țării, am decis să nu semnez astăzi decretul de dizolvare al Parlamentului, iar luni, să demarez procedura de consultare a fracțiunilor parlamentare, în conformitate cu Constituția Republicii Moldova”, a mai adăugat Dodon.

Mihaela Conovali

Share