Președintele RM și Ambasadorul Federației Ruse, la o nouă discuție

Președintele RM și Ambasadorul Federației Ruse, la o nouă discuție

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut astăzi o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov, informează OFICIAL.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că au discutat agenda actuală a relațiilor bilaterale și a constatat cu satisfacție impulsionarea raporturilor de cooperare în cele mai importante domenii.

„Am apreciat înalt rezultatele vizitelor pe care le-am efectuat recent în FR, precum și vizita ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicolae Popescu, la Moscova și negocierile pe care le-a purtat cu Ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov. Am subliniat faptul că aceste vizite contribuie la readucerea parteneriatului strategic dintre Republica Moldova și Federația Rusă la nivelul dorit de majoritatea populației țării noastre. În continuarea întrevederii, am discutat chestiuni ce țin de pregătirea și organizarea celui de-al doilea Forum Economic moldo-rus, care va avea loc la Chișinău, în perioada 19-21 septembrie curent. La eveniment va participa și vicepremierul Federației Ruse, Dmitri Kozak, precum și conducători ai regiunilor Rusiei și reprezentanți ai business-ului mare din ambele țări. Numărul total al participanților va fi de aproximativ o mie. De asemenea, în capitala țării noastre va avea loc, în zilele de 18-19 septembrie, prima ședință din ultimii trei ani a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare comercial-economică, prezidată de ministrul Agriculturii al Federației Ruse, Dmitri Patrușev și de vicepremierul Republicii Moldova, Vasilii Șova”, a precizat Dodon.

Șeful statului a mai spus că și-a exprimat convingerea că ambele evenimente vor deveni o platformă potrivită pentru aprofundarea relațiilor comercial-economice, inclusiv la nivel de regiuni ale celor două state și vor da un nou impuls dezvoltării parteneriatului strategic dintre Republica Moldova și Federația Rusă.

Andriana Cheptine

Share