Președintele RM, în vizită de lucru la Moscova și Sankt-Petersburg

Președintele RM, în vizită de lucru la Moscova și Sankt-Petersburg

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, întreprinde o vizită de lucru în Federația Rusă – la Moscova și Sankt-Petersburg, informează Oficial.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a anunțat că, agenda de lucru a vizitei include mai multe întrevederi.

„Întrevedere cu Veaceslav Volodin, președintele Dumei de Stat, precum și discursul meu la ședința în plen a Dumei de Stat a Federației Ruse. De asemenea, sunt planificate întrevederi cu reprezentanții conducerii de vârf a Federației Ruse, inclusiv cu Dmitri Kozak, vicepremier, reprezentant special al Președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor economice și comerciale cu Republica Moldova. Va avea loc ședința Consiliului Economic Moldo-Rus, unde vom discuta modul în care sunt realizate înțelegerile obținute la Forumul Economic Moldo-Rus, desfășurat la Chișinău, în luna septembrie, precum și vom trasa planurile pentru anul viitor. Întrevederi cu reprezentanții diasporei moldovenești: pe data de 24 noiembrie – la Moscova, iar pe 25 noiembrie – la Sankt Petersburg”, a scris Dodon.

Potrivit lui, Federația Rusă a fost, este și va fi un partener strategic al Republicii Moldova.

„Nimeni nu va reuși să distrugă relațiile noastre frățești, spirituale, culturale și economice, pe care popoarele noastre le-au construit de-a lungul secolelor”, a mai scris Dodon.

Doina Secrieru

Share