Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, întreprinde o vizită de lucru la Moscova

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, întreprinde o vizită de lucru la Moscova

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, întreprinde o vizită de lucru la Moscova, în fruntea unei delegații moldovenești numeroasedin care fac parte consilieri prezidențiali, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldovamai mulți agenți economici din ţara noastră, potrivit serviciului de presă al instituției.

În capitala Rusiei, șeful statului va avea întrevederi cu Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, cu Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Kiril, precum și cu alți oficiali din Rusia.

În cadrul întrevederii cu Vladimir Putin, va fi abordată dinamica relațiilor bilaterale, și acțiunile care urmează a fi întreprinse pentru intensificarea lor. Totodată Igor Dodon va aborda chestiunea privind extinderea categoriilor cetățenilor moldoveni care vor putea beneficia de amnistia migrațională, precum și diversificarea categoriilor de produse moldovenești care vor obține acces pe piața rusă.

Menționăm că în cadrul primei vizite oficiale a Președintelui țării în Federația Rusă, din perioada 16-18 ianuarie, curent, s-a ajuns la înțelegerea revenirii pe piața rusă a producției celor mai mari întreprinderi de vinificație din Moldova, precum și asupra amnistiei migraționale pentru mai multe categorii de migranți muncitori moldoveni.

Agenda vizitei mai include participarea delegației moldovenești la un business-forumorganizat de mai multe asociații mari ale oamenilor de afaceri din Rusia. Evenimentul respectiv va da un nou impuls în dezvoltarea relațiilor comerciale bilaterale și va contribui la creșterea substanțială a investițiilor din Federația Rusă în economia moldovenească.

Maria Roșca

Share