Președintele PSDE și Președintele PSD România au avut discuții despre relațiile celor două formațiuni

Președintele PSDE și Președintele PSD România au avut discuții despre relațiile celor două formațiuni

Președintele Partidului Social Democrat European, Ion Sula, a avut o întrevedere cu Președintele Partidului Social Democrat din România, Marcel Ciolacu, Președintele Camerei Deputaților în Parlamentul României, aflat în vizită la Chișinău cu ocazia participării la evenimentele prilejuite de aniversarea a 105-a de la Unirea Basarabiei cu România.

La întrevedere au mai participat Vicepreședintele Senatului României, Robert Cazanciuc, Vicepreședintele PSD România, Titus Corlățean, Președinte al Comisiei de politică externă a Senatului României, Ministrul Apărării al României, Angel Tîlvăr și Ciocan Iurie – Președinte PSD Republica Moldova.

Interlocutorii au menționat relațiile foarte bune dintre cele două partide social-democrate atât la nivel bilateral, cât și în cadrul organizațiilor internaționale la care cele două formațiuni politice sunt parte. În mod deosebit au fost evidențiate proiectele de înfrățire dintre aleșii locali ai Partidului Social Democrat European și PSD România și inițierea proiectelor de infrastructură în localitățile din Republica Moldova.

„Suntem un partid de stânga european autentic, centrat pe grijile și nevoile oamenilor. Avem în echipă oameni profesioniști și cu experiență, care pot contribui la ridicarea calității vieții cetățenilor noștri”, a declarat Președintele Partidului Social Democrat European, Ion Sula.

În context, părțile au accentuat importanța continuării proiectelor comune în domeniul energetic, economic, infrastructură și cultural.

Președintele Ion Sula a informat și despre vizita de mâine la Bruxelles și întrevederile planificate la Parlamentul European, inclusiv cu conducerea Partidului Socialiștilor Europeni (PES) și a Grupului politic S&D.

Părțile au convenit să continue cooperarea strânsă dintre Partidul Social Democrat European și Partidul Social Democrat din România, în beneficiul cetățenilor noștri și pentru realizarea parcursului european al Republicii Moldova.

Share