Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a întâlnit cu conducerea Parlamentului Regatului Belgiei
La Bruxelles, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a întâlnit cu conducerea Parlamentului Regatului Belgiei – Președinta Camerei Reprezentanților, Eliane Tillieux, și Președinta Senatului, Stephanie D’Hose. Discuțiile s-au axat pe oportunitățile de intensificare a relațiilor moldo-belgiene.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a vorbit despre agenda de reforme a autorităților, inclusiv în contextul îndeplinirii celor nouă recomandări ale Consiliului European.
„Schimbările pe care le facem pentru a îndeplini condițiile Uniunii Europene nu sunt doar cerințe ale procesului de aderare, ele sunt premisa bunei funcționări a statului. Noi suntem determinați să facem tot posibilul să îmbunătățim situația din justiție, să dezvoltăm economia și să îmbunătățim condițiile de trai ale oamenilor”, a accentuat șeful legislativului.
În acest context, oficialii au convenit asupra relansării dialogului parlamentar atât la nivel înalt, cât și la nivel de președinți și membri de comisii de specialitate. „Anul 2023 este un an important pentru Republica Moldova privind agenda europeană, iar expertiza pe mai multe domenii ale Belgiei ne-ar ajuta enorm”, a adăugat Președintele Parlamentului.
De asemenea, în cadrul discuțiilor, șeful legislativului a mulțumit pentru ajutorul acordat în contextul războiului din Ucraina și a salut decizia autorităților belgiene de a deschide o ambasadă în țara noastră până la sfârșitul anului curent.
În perioada 3 – 5 iulie, Președintele Parlamentului se află într-o vizită oficială la Bruxelles. Agenda acesteia mai include întrevederi cu Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, cu Comisarul european pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, cu Comisarul european pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, precum și cu mai mulți europarlamentari. De asemenea, șeful legislativului se va mai întâlni cu Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, precum și cu cetățenii moldoveni care locuiesc, învață sau muncesc în Regatul Belgiei.