Președintele Parlamentului: Dincolo de competiția politică, indiferent de simpatii și antipatii, trebuie să rămânem oameni

Președintele Parlamentului: Dincolo de competiția politică, indiferent de simpatii și antipatii, trebuie să rămânem oameni

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a discutat cu Președinte Igor Dodon ca să se asigure că este bine, după accidentul auto în care a fost implicat, informează Oficial.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Andrian Candu a scris că, dincolo de competiția politică, indiferent de simpatii și antipatii, trebuie să rămânem oameni.

„Comentariile care au invadat spațiul public m-au dezamăgit. Trecem printr-o criză de moralitate când lupta pentru putere este pusă mai sus decât compasiunea și omenia. Personal, am trecut printr-o tragedie în familie legată de un grav accident auto. Recuperarea a fost grea, dar posibilă datorită susținerii de care am avut parte. În istorie țările și societatea s-au dezvoltat și au avut salturi calitative numai împinse de emoții pozitive și încredere. Dezvoltarea statului nostru și a noastră ca societate este posibilă numai prin toleranță, respect reciproc și grijă. Indiferent că acesta este Președintele Republicii Moldova, cei 7 cetățeni turci și familiile lor sau alți oameni, compasiune, înțelegere și respect trebuie sa fie pentru toți. Dle Președinte Dodon Igor, recuperare cât mai grabnică. Sănătate familiei și celorlalți implicați în accident”, a scris Candu.

Doina Secrieru

Share