Președintele Parlamentului a avut o întrevedere șeful Biroului pentru Europa și Eurasia din cadrul USAID

Președintele Parlamentului a avut o întrevedere șeful Biroului pentru Europa și Eurasia din cadrul USAID

Președintele Parlamentului Andrian Candu a avut o întrevedere cu Brock D. Bierman, Șef al Biroului pentru Europa și Eurasia din cadrul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), informează Oficial.

Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul întrevederii, Președintele Parlamentului a mulțumit pentru suportul acordat de USAID și a anunțat că la această oră se lucrează la Strategia de Dezvoltare Moldova 2030, unde principalele priorități sunt: educația și capitalul uman, statul de drept, consolidarea instituțiilor și justiția și infrastructura.

„De asemenea, Andrian Candu a comunicat că urmează să fie invitate pe platformă parlamentară partidele de opoziţie, societatea civilă, experţi, instituţiile implicate în organizarea alegerilor pentru dezbateri și pregătirea scrutinului într-un mod democratic și transparent. Părțile au discutat despre susținerea industriei, a turismului, despre necesitatea implicării și angajării comunităților și a oamenilor în proiectele de dezvoltare locală, despre securitatea energetică a Republicii Moldova, alte domenii de dezvoltare.  Șeful Biroului pentru Europa și Eurasia din cadrul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Brock D. Bierman, este descendent din Soroca,  Republica Moldova și a avut dintotdeauna o contribuție aparte în sprijinul reformelor democratice și a proiectelor de dezvoltare a țării noastre”, se mai spune în comunicat.

Doina Secrieru

Share