Președintele Maia Sandu va fi invitată la Strasbourg
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va fi invitată în perioada următoare la Strasbourg de către președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, pentru a ține un discurs în fața parlamentarilor europeni, transmite OFICIAL.
Eurodeputatul român, Siegfried Mureșan, președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, împreună cu președintele Grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber, și cu vicepreședinta grupului, Rasa Jukneviciene, a transmis la începutul săptămânii o scrisoare Robertei Metsola, în care i-au propus să o invite pe Maia Sandu, să se adreseze plenului Parlamentului European.
„Am spus în scrisoare că, în contextul politic tensionat din Vecinătatea estică, există o țară în regiune unde sunt evoluții pozitive, iar aceea este Republica Moldova. Am spus că există acum la Chișinău o majoritate politică proeuropeană care a demonstrat în ultimele luni că vrea și poate să implementeze reformele pe care oamenii le așteaptă. O majoritate care dorește apropierea de Uniunea Europeană”, a precizat Siegfried Mureșan.
Eurodeputatul a mai spus că, „actorul principal al acestei evoluții pozitive din Republica Moldova este președinta Maia Sandu”.
„Prin invitarea Maiei Sandu în plenul Parlamentului European, transmitem un mesaj clar de sprijinire a eforturilor de reformă de la Chișinău și de apropiere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova.