Președintele Maia Sandu, despre licitația de la SA „Termoelectrica”: Nu există altă companie decât „Silovîe Mașinî” ca să execute aceste lucrări
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, susține că personal a studiat situația legată de licitația de la „Termoelectrica”, privind repararea turbinelor, care a fost câștigată de compania rusă „Silovîe Mașinî”.
Șefa statului afirmă că, nu există o altă companie care ar fi dispusă să repare aceste instalații, care, la rândul lor, au fost construite în anii 70 de compania câștigătoare. Despre aceasta ea a vorbit în cadrul conferinței de presă de ieri, urmare a unei întrebări adresate de reporterul JurnalTV.
„Pe de o parte avem situația în care aceste blocuri de la „Termoelertrica”, care trebuie reparate pentru că altfel riscul este mare ca în această iarnă ele să nu mai fie funcționale. În momentul în care ele ies din funcție, aceasta înseamnă incapacitate de a încălzi o parte din oraș și capacitate mai mică de a producere de energie electrică, care se produce în perioade încălzire. Asta este o problemă care trebuie rezolvată”, a spus maia Sandu.
Șefa statului afirmă că, rezultatele licitației le-a câștigat o companie moldovenească, lider al consorțiului internațional din care face parte și concertul rusesc „Silovie mașinî”, ultimul fiind producătorul istoric al turbinelor de la SA “Termoelectrica”.
„Aceste instalații au fost produse de „Silovîe mașinî” în anii 70 și nici o altă companie nu s-a oferit să vină să le repare, chiar și companiile cu care a discutat Guvernul au refuzat. S-a știut, s-a verificat, dacă pot să vină să facă reparații. Nu s-a găsit companii. Acum alegerea este să nu semnăm acest contract în general și ne asumăm riscul că se pot defecta aceste turbine sau semnăm contract cu o companie care le-a construit , nu știu ce va face Guvernul”, a mai spus Președintele Maia Sandu.
Maia Sandu a menționat că, licitația a fost bună, strict monitorizată de experții Băncii Mondiale.
Precizăm că, ”Horus Energy”, care alături de „SIlovîe Mașinî”, a câștigat licitația, reprezintă mediul de afaceri autohton, activează pe piața energetică din 1993, având o experiență bogată și o contribuție esențială la dezvoltarea sectorului energetic din Republica Moldova. Compania are parteneri și proiecte în diverse țări ale lumii și ne mândrim cu fiecare proiect realizat, cu fiecare loc de muncă creat, cu fiecare produs creat sau livrat pentru îmbunătățirea calității vieții oamenilor din țara noastră.
„Compania este înregistrată oficial la Londra, Marea Britanie, dar suntem plătitori de impozite și contribuții în Republica Moldova. Toate acțiunile anterioare și prezente ale “Horus Energy”, respectiv, ale Grupului de companii “Horus”, sunt perfect legale”, spun reprezentanții companiei.