Președintele Greciei – invitat în Republica Moldova

Președintele Greciei – invitat în Republica Moldova

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a discutat cu Katerina Sakellaropoulou, Președinta Republicii Elene, informează OFICIAL.

Maia Sandu i-a mulțumit Președintelui Greciei pentru asistența umanitară oferită în contextul războiului.

„Grecia este un partener vechi și de încredere al Republicii Moldova, iar diaspora moldovenească, bine integrată social și economic în societatea elenă, contribuie și mai mult la apropierea dintre țările noastre. I-am mulțumit Președintei Katerina Sakellaropoulou pentru asistența umanitară oferită de Grecia în contextul războiului, precum și pentru sprijinul acordat în parcursul nostru european, inclusiv pentru susținerea deciziei recente a Consiliului European de a acorda Moldovei statutul de țară candidată la UE”, spune Maia Sandu.

De asemenea, oficialii au discutat și despre agenda bilaterală moldo-elenă.

„Am menționat că mizăm pe ratificarea, cât mai curând posibil, a Acordului privind securitatea socială dintre țările noastre de către partea greacă, precum și avansarea negocierilor pe Acordul de conversie a permiselor de conducere. Suntem interesați și în sporirea relațiilor comerciale și a investițiilor elene în țara noastră. Pe finalul întrevederii, am invitat-o pe Președinta Katerina Sakellaropoulou să efectueze o vizită în Republica Moldova”, a spus Maia Sandu.

Share