Președintele Germaniei, la discuții cu Igor Grosu: Vor urma și alte programe de suport financiar

Președintele Germaniei, la discuții cu Igor Grosu: Vor urma și alte programe de suport financiar

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut, astăzi, o întrevedere cu Președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, aflat în vizită oficială în țara noastră la invitația șefului statului.

Igor Grosu a salutat delegația condusă de Frank-Walter Steinmeier și a declarat că pentru instituția legislativă este o onoare să găzduiască această primă vizită oficială a unui Președinte al Germaniei.

Speakerul a profitat de ocazie, pentru a transmite autorităților și poporului german recunoștința sinceră pentru ajutorul generos acordat țării noastre de-a lungul timpului, atât pe plan bilateral, cât și în context internațional.

„Este dificil să estimăm valoarea asistenței țării Dvs. pentru Moldova și cetățenii ei. Germania este un foarte bun prieten și partener, sunt sigur că în continuare aceste raporturi vor cunoaște o nouă calitate”, a declarat Igor Grosu.

Președintele Parlamentului a pledat pentru intensificarea cooperării interparlamentare, comercial-economice, culturale, educaționale, în domeniul sănătății, dar și al administrației publice.

Potrivit președintelui Parlamentului, Forumul de afaceri moldo-german, care s-a desfășurat astăzi la Chișinău, va da startul unor noi contacte economice între companiile celor două țări.

A fost înalt apreciat Programul Bundestagului german pentru absolvenții instituțiilor de învățământ superior din Republica Moldova – o oportunitate excelentă pentru a cunoaște cele mai bune practici ale democrației parlamentare autentice.

Președintele Parlamentului l-a asigurat pe înaltul oficial german că autoritățile vor depune eforturi maxime pentru democratizarea și europenizarea țării.

„UE este partenerul strategic al Republicii Moldova. Vom colabora îndeaproape la capitolul promovării reformelor cheie, consolidării instituțiilor statului, îmbunătățirii vieții oamenilor”, a punctat Igor Grosu.

Frank-Walter Stainmeier a salutat evoluțiile din Republica Moldova și a subliniat că, grație schimbării politice majore, Moldova devine un partener interesant pentru multe țări din Uniunea Europeană.

Președintele Federal a încurajat autoritățile de la Chișinău în eforturile de reformarea justiției, combaterea corupției, îmbunătățirea actului de guvernare și a dat asigurări că Germania va sprijini progresele în ceea ce privește transparența și modernizarea europeană a țării noastre.

Frank-Walter Steinmeier a specificat că, după asistența în valoare de 10 milioane de Euro anunțată astăzi vor urma și alte programe de suport financiar în sectoarele cheie.

Președintele Germaniei a subliniat că vizita delegației din care face parte și aflarea reprezentanților mediului de afaceri german la Chișinău este un semnal de a susține Republica Moldova.

Cristina Pendea

Share