Președintele fracțiunii PSRM din CMC: Vă dau toate asigurările că, în acest an, Dorin Chirtoacă va fi demis
Fracțiunea Partidului Socialiștilor din R.Moldova (PSRM) din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a anunțat astăzi că, în scurt timp, va crea un nou grup de inițiativă care să desfășoare procedura de referendum pentru demiterea primarului general al capitalei Dorin Chirtoacă. Declarația a fost făcută astăzi de către președintele fracțiunii PSRM din CMC, Ion Ceban.
„Noi inițiem procedura de referendum, în foarte scurt timp vom crea și grupul de inițiativă și vă dau toate asigurările că în acest an Dorin Chirtoacă va fi demis. Totodată vor fi organizate noi alegeri în municipiul Chișinău așa ca cetățenii să-și aleagă liber și corect primarul care și-l doresc”, a declarat consilierul PSRM.
Șeful fracțiunii PSRM a menționat că în ultima perioadă mai mulți judecători din RM, au fost pedepsiți pentru că au luat decizii dubioase care ulterior au fost atacate la CEDO, iar statul a pierdut o groază de bani. „Vreau să văd acel judecător care va respinge înregistrarea grupului de inițiativă pentru desfășurarea referendumului pentru demiterea lui Chirtoacă. Dacă va fi luată o asemenea decizie imediat ne adresăm la CEDO. Noi avem toate documentele pregătite și suntem absolut gata pentru a începe acest proces”, a mai adăugat Ceban.
Doina Secrieru