Președintele Dodon oferă noi detalii privind inaugurarea clădirii prezidențiale

Președintele Dodon oferă noi detalii privind inaugurarea clădirii prezidențiale

Deschiderea oficială a instituției prezidențiale va avea loc în cadrul vizitei oficiale a Președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, preconizată pentru luna septembrie-octombrie. Despre aceasta a anunțat Președintele Igor Dodon, după ce a avut prima întrevedere cu noul Ambasador al Republicii Turcia în RM, E.S. Gürol Sökmensüer, informează Oficial.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că, în cadrul discuției au făcut un amplu schimb de opinii privind situația politică internă din Republica Moldova în preajma alegerilor parlamentare și toate subiectele ce țin de Găgăuzia.

„Mi-am exprimat regretul pentru faptul că majoritatea parlamentară n-a aprobat pachetul de legi privind Găgăuzia în varianta în care a fost elaborat de grupul de lucru mixt al Parlamentului Moldovei, Adunării Populare a Găgăuziei și a societății civile. Mi-am exprimat încrederea că următoarea legislatură a Parlamentului va adopta aceste legi anume în varianta propusă. În mod aparte am mulțumit pentru toate proiectele economice și sociale care sunt implementate de Republica Turcia în Republica Moldova, și în special în Găgăuzia, prin intermediul Agenției TIKA”, a precizat șefului statului.

Potrivit lui, în context au discutat despre reparația clădirii prezidențiale care este efectuată cu suportul guvernului Turciei. „Am remarcat cu satisfacție că lucrările se desfășoară conform graficului stabilit. Respectiv, pe data de 27 august, așa cum a fost promis, reconstrucția capitală va fi finalizată, urmând să fie efectuate doar câteva detalii tehnice, inclusiv dotarea întregii clădiri prezidențiale cu mobilă, de asemenea finanțată de partea turcă”, a punctat Dodon.

De menționat că, anterior, Președintele Igor Dodon a anunțat că, Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan ar putea vizita RM în perioada Zilei Independenței.

Doina Secrieru

Share