Președintele Bulgariei, la Chișinău: Prietenia noastră de secole e bazată pe încredere

Președintele Bulgariei, la Chișinău: Prietenia noastră de secole e bazată pe încredere

Președintele Republicii Bulgaria, Rumen Radev, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Președinția Republicii Moldova, a declarat că a discutat cu Președintele Maia Sandu un spectru larg de subiecte, făcând schimb de opinii, informează OFICIAL.

„Moldova și Bulgaria au o relație de prietenie de secole bazată pe încredere. În anul când sărbătorim 30 de ani de relații diplomatice, împreună cu doamna Sandu, am revizuit toate actele semnate între statele noastre. Parteneriatul și prietenia noastră astfel vor fi mai strânse”, a spus oficialul bulgar.

Rumen Radev a precizat că Bulgaria este stat-membru al Uniunii Europene (UE) și știe ce trebuie să facă un stat pentru a atinge acest deziderat, referindu-se la faptul că Republica Moldova e stat-candidat la UE.

Totodată, el a anunțat că Bulgaria va transmite Republicii Moldova președinției Inițiativei Centrale Europene, dar și a spus că-și dorește consolidarea relațiilor de prietene ale statelor noastre.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că vizita omologului său marchează 30 de ani de relații diplomatice, dar și sute de ani de prietenie.

„Salut semnarea contractului între „Energocom” și „Bulgartransgaz”, de acum câteva minute, care ne va ajuta să fim mai rezilienți în aceste condiții de criză energetică”, a declarat oficialul.

Maia Sandu a mulțumit omologului său bulgar pentru vizita la Chișinău și pentru încrederea că Republica Moldova poate realiza toate acțiunile necesare pentru a deveni stat-membru al Uniunii Europene.

Share