Președintele Austriei și Sloveniei, la Chișinău: Locul Moldovei este în UE

Președintele Austriei și Sloveniei, la Chișinău: Locul Moldovei este în UE

Președintele Austriei, Alexander Van der Bellen și Președinta Sloveniei, Nataša Pirc Musar, aflați în vizită oficială în Republica Moldova, au avut o întrevedere cu șeful statului, Maia Sandu, iar, ulterior, toți trei au susținut o conferință de presă.

Maia Sandu a declarat că vizita celor doi președinți „este un puternic semnal de sprijin a aspirațiilor noastre de a deveni parte a familiei europene”.

„Obiectivul nostru e ca Moldova să fie gata să adere la UE până în 2023. E unica șansa de a garanta pacea și prosperitatea pentru țara noastră. Drumul e plin de provocări, dar noi nu suntem singuri avem parteneri de nădejde”, menționat Președintele Republicii Moldova.

Alexander Van der Bellen a spus că, împreună cu Președintele Sloveniei, a venit la Chișinău pentru a arăta Moldovei solidaritate într-o situație geopolitică foarte complicată.

„Desigur că și Austria suferă din cauza consecințelor războiului din Ucraina, dar Moldova se confruntă cu probleme mai grave… Locul Republicii Moldova este într-o Europă mai mare”, a spus Președintele Austriei.

Nataša Pirc Musar a declarat că, Slovenia și Austria sunt angajate pentru o extindere mai largă a Uniunii Europene, or, ultima extindere a avut loc 10 ani în urmă, când la UE a aderat Croația. Totodată, ea a punctat că, între timp, Marea Britanie a părăsit UE.

„Personal cred sincer că locul Moldovei este în UE. Este demn de admirat ce a făcut doamna Sandu împreună cu colegii săi – lucrul acesta e confirmat de Raportul Comisiei Europene”, a conchis Președintele Sloveniei.

Precizăm că, în perioada 15-17 noiembrie, Președintele Austriei, Alexander Van der Bellen și Președinta Sloveniei, Nataša Pirc Musar, se află în Republica Moldova într-o vizită de lucru. Cei doi șefi de stat au programate mai multe întâlniri.

Share