Președintele a conferit Diploma de Onoare unui grup de profesori și sportivi

Președintele a conferit Diploma de Onoare unui grup de profesori și sportivi

Șeful statului, Igor Dodon, în cadrul unei ceremonii oficiale, astăzi, a conferit Diploma de Onoare a Președintelui Republicii Moldova unui grup de sportivi și profesori, din mai multe instituții superioare de învățămînt din țară care au obținut performanțe în cursul unor competiții sportive consacrate Anului Ștefan cel Mare și Sfînt, Domnitor al Moldovei.

După cum informează Oficial, într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că, pe parcursul anului 2018, Federația Sportului Universitar a desfășurat 21 campionate naționale universitare la diverse probe precum: baschet, volei, șah, lupte libere, atletism, fotbal, înot, joc de dame ș.a.

„Aceste competiții au adunat peste 25 mii de studenți sportivi de la 13 instituții de învățămînt superior din republică, atît profesioniști, cît și începători, iubitori ai sportului. În clasamentul general al Campionatelor naționale universitare, pe locul I s-a clasat USEFS – unica instituție care a participat la toate cele 21 de competiții, cucerind două medalii de argint și tocmai 16 medalii de aur. Locul secund i-a revenit Academiei de Studii Economice din Moldova. Studenții de la ASEM au participat la 19 competiții cucerind 1 medalie de aur, 7 medalii de argint și 5 medalii de bronz. Pe locul III s-a clasat Universitatea Tehnică a Moldovei sportivii căreia au participat la 20 competiții și au cucerit o medalie de aur, 4 medalii de argint și 7 medalii de bronz. Astfel, diplomele au fost oferite unui grup de profesori și sportivi în semn de apreciere a meritelor în domeniul culturii fizice, pentru talentul și dăruirea puse în slujba sportului național și pentru performanțe obținute în cadrul competițiilor consacrate Anului Ștefan cel Mare și Sfînt, Domnitor al Moldovei”, a scris Dodon.

Totodată, șeful statului a menționat că a transmis sincere felicitări profesorilor și sportivilor pentru munca enormă depusă întru obținerea unor rezultate importante și i-a asigurat de susținere deplină din partea administrației prezidențiale.

„Amintesc că în cadrul Anului lui Ștefan cel Mare și Sfînt au fost organizate zeci de evenimente în diverse domenii menite să sporească interesul societății față de istoria și cultura Moldovei și să contribuie la cultivarea spiritului patriotic în rîndul cetățenilor”, a mai scris Dodon.

Andriana Cheptine

Share