Premierul RM, la Praga: Guvernul şi Parlamentul au stabilit prioritatea numărul unu a statului implementarea Acordului de Asociere RM-UE
„Apreciem înalt susţinerea Cehiei pentru parcursul european al Republicii Moldova. Guvernul şi Parlamentul au stabilit prioritatea numărul unu a statului implementarea Acordului de Asociere RM-UE şi vor continua eforturile comune de realizare a obiectivelor asumate”. Declarația a fost făcută de Premierul Pavel Filip, în cadrul unei întrevederi cu Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Parlamentului Republicii Cehe, Jan Bartošek.
Potrivit unui comunicat de presă, părţile au discutat despre cooperarea moldo-cehă pe dimensiunea guvernamentală şi parlamentară, inclusiv prin intensificarea schimbului de vizite la nivel înalt, a contactelor între Comisiile de specialitate, Grupurile parlamentare de prietenie şi între ministerele de Externe. În context, Pavel Filip a solicitat sprijinul Cehiei în susţinerea eforturilor țării noastre în procesul de modernizare şi aliniere la standardele europene.
Jan Bartošek a reiterat angajamentul Cehiei de a susţine dezvoltarea Republicii Moldova pe termen lung. De asemenea, oficialul european a împărtăşit din experienţa statului său în parcursul european. „Este important ca ţările mici să-şi unească eforturile pentru a deveni un tot întreg. Noi suntem bucuroşi să fim membri ai Uniunii Europene, acest fapt ne-a adus avantaje şi ne-a ajutat să avansăm”, a menţionat Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Parlamentului Republicii Cehe, Jan Bartošek.
Doina Secrieru
Sper sa reuseasca actuala guvernare sa indeplineasca toate conditiile planului de actiuni a acordului de asociere. Sa depunem odata cererea pentru aderarea la UE.