Premierul RM: „Indiferent de conjunctura politică, au avut curajul să declare țara noastră un stat suveran, unitar şi indivizibil”
Prim-ministrul Pavel Filip a început şedinţa de astăzi a Cabinetului de miniştri cu un mesaj de apreciere pentru membrii Legislativului, care acum 27 de ani, la 23 iunie 1990, au adoptat Declarația de suveranitate, potrivit unui comunciat de presă.
Premierul a adresat un mesaj de felicitare şi de mulţumire pentru legislatorii care, indiferent de conjunctura politică, au avut curajul să declare țara noastră un stat suveran, unitar şi indivizibil.
În context, șeful Executivului a relevat importanţa continuării căii alese de Republica Moldova: „Drumul nostru nu a fost uşor, dar cel puţin astăzi ştim cu certitudine încotro se îndreaptă Republica Moldova. Locul nostru este alături de ţările membre ale Uniunii Europene şi trebuie să realizăm acest obiectiv aşa cum ne-am propus”.
Doina Secrieru