Premierul propune crearea unui Centru unic de reformă a instituțiilor de drept

Premierul propune crearea unui Centru unic de reformă a instituțiilor de drept

Prim-ministrul Chiril Gaburici a participat astăzi la Consiliul național pentru reforma organelor de ocrotire a normelor de drept, unde a fost prezentat raportul de implementare a reformelor din sectorul justiției. În cadrul celei de-a patra ședințe a Consiliului, Premierul a subliniat că reforma sectorului justiției și lupta cu fenomenul corupției sunt prioritare în activitatea Executivului.

”Guvernul depune eforturi pentru a exclude corupția din toate domeniile, în special din sistemul justiției, care stă la baza oricărui stat de drept. Va fi un semnal încurajator, atât pentru cetățenii Republicii Moldova, cât și pentru investitorii străini care doresc să-și deschidă afaceri la noi în țară”, a afirmat Chiril Gaburici.

În cadrul reuniunii, Premierul a făcut publică ideea creării unei misiuni europene de luptă cu corupția. ”Acest proiect a fost discutat și cu partenerii europeni, urmează să-l lansăm cât mai curând. Scopul acestei misiuni va fi de a consolida capacitățile instituțiilor de drept responsabile de combaterea corupției, de a prelua și aplica bunele practici din țările europene”, a explicat Prim-ministrul Chiril Gaburici.

Șeful Executivului a venit cu propunerea de a crea un Centru unic de reformă a instituțiilor de drept, cu detașarea permanentă a celor mai buni specialiști din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției, Procuraturii Generale, Centrului Național Anticorupție, Centrului Național de Integritate, reprezentanți ai societății civile și experți străini. Potrivit Premierului, acest Centru va servi drept platformă de analiză, coordonare, elaborare de politici și acte normative și va supraveghea activitatea instituțiilor responsabile de reforma justiției.

”Specialiștii, din cadrul acestui Centru, ar urma să stabilească și o listă de acțiuni prioritare pentru a mișca reforma înainte. Îmi doresc să fie vizibile efectele reformelor pe care le implementăm, să nu rămână scrise doar pe hârtie, dar să fie resimțite de către cetățeni”, a concluzionat Premierul Gaburici.

La Consiliul național pentru reforma organelor de ocrotire a normelor de drept a fost prezent și Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti. Șeful statului a reiterat că reforma justiției este o premisă indispensabilă pentru consolidarea statului de drept, combaterea corupției, integrarea europeană și dezvoltarea economică a țării.

În cadrul ședinței, ministrul Justiției a prezentat raportul privind gradul de implementare a Strategiei de reformare a sectorului justiției pentru anul 2014. Potrivit lui Vladimir Grosu, anul trecut au fost realizate acțiunile programate și scadente în proporție de 69 la sută. Principalele realizări enunțate au fost: avansarea reformei procuraturii, adoptarea Legii privind răspunderea disciplinară a judecătorilor, reducerea imunității magistraților, instituirea noilor proceduri de selecție și evaluare a performanțelor judecătorilor.

La eveniment au mai participat șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Ambasadorul Pirkka Tapiola, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, Curții Supreme de Justiției, Centrului Național Anticorupție, Centrului Național de Integritate, parteneri de dezvoltare, reprezentanți ai ONG-urilor și mass-media.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mihaela Rotari

 

Share