Premierul, la Bruxelles, a menționat interesul țării noastre pentru un nou program de asistență macrofinanciară
În cadrul vizitei de lucru la Bruxelles, premierul Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu vicepreședintele Comisiei Europene, comisarul european pentru comerț, Valdis Dombrovskis, transmite OFICIAL.
Potrivit unui comunicat de presă, părțile au discutat despre criza energetică, programele de asistență, promovarea comerțului moldo-comunitar și alte subiecte importante pentru implementarea agendei de reforme a Executivului de la Chișinău.
„Șeful Cabinetului de miniștri și-a exprimat recunoștința pentru cea de-a doua tranșă, în valoare de 50 milioane de euro, de care a beneficiat Republica Moldova prin intermediul programului Omnibus. În același timp, premierul a menționat interesul țării noastre pentru un nou program de asistență macrofinanciară care ar suplini bugetul și ajuta cetățenii în perioada de criză și procesul de redresare economică”, se spune în comunicat.
De asemenea, Premierul a discutat despre criza energetică cu Kadri Simson, comisarul european pentru energie.
Gavrilița a menționat că suportul Uniunii Europene este crucial pentru asigurarea securității și independenței energetice a țării noastre, iar alinierea politicilor din domeniu la standardele europene și conectarea la piaţa energetică a UE, rămâne o prioritate a Executivului de la Chișinău.
„Având în vedere provocările actuale, suntem interesați să avem un dialog permanent la nivel înalt cu UE în sectorul energetic, care ne va ajuta în abordarea problemelor prioritare și identificarea domeniilor în care este necesară asistența părții europene”, a menționat Gavrilița.
Cristina Parfeni