Premierul: Guvernul are încredere în administrația publică locală, apreciază comunitățile care depun efort pentru a se dezvolta

Premierul: Guvernul are încredere în administrația publică locală, apreciază comunitățile care depun efort pentru a se dezvolta

Aflându-se într-o vizită de lucru în comuna Stăuceni, Premierul Natalia Gavrilița a purtat o discuție cu primarul localității Alexandru Vornicu și cu angajații din Primărie, transmite OFICIAL.

Primarul comunei, Alexandru Vornicu a menționat că vizita prim-ministrului e prima de acest gen a unui șef de Guvern în cei 30 de ani de independență și a subliniat că deciziile aprobate de Guvern vor contribui la dezvoltarea comunității. Un exemplu fiind majorarea fondului rutier care va permite renovarea mai multor drumuri locale.

În cadrul discuțiilor cu administrația publică locală, au fost abordate problemele cu care se confruntă, dar și inițiativele care urmează a fi implementate.

Totodată, Natalia Gavrilița a apreciat gradul înalt de vaccinare a populației din Stăuceni – circa 68%, cea mai înaltă din țară, și modul în care sunt puse în practică numeroase proiecte cu impact benefic pentru cetățeni.

„Guvernul are încredere în administrația publică locală, apreciază comunitățile care depun efort pentru a se dezvolta. La rândul nostru, susținem pe deplin dezvoltarea locală, astfel ca toate satele și orașele să aibă condiții. În acest sens, pentru Fondul Rutier a fost prevăzut un buget dublu pentru autoritățile publice locale de nivelul întâi, în timp ce Fondul de Dezvoltare regională și locală va avea un buget de peste 770 milioane de lei. Aceste mijloace vor fi distribuite la nivel local pe criterii clare și transparente, în baza proiectelor înaintate de primării”, a subliniat premierul.

Doina Buruiană

g1

g3

g4

g5

 

Share