Premierul Filip a spus când ar putea să ajungă prima tranșă a asistenței macrofinanciare în RM
Rezultatele reuniunii Consiliului de Asociere RM-UE și evoluțiile înregistrate urmare a reformelor realizate de Guvern au fost discutate astăzi de prim-ministrul Pavel Filip și europarlamentarul român, Victor Boștinaru, aflat în vizită în țara noastră, transmite Oficial.
Potrivit unui comunicat de presă, Premierul a menționat că eforturile depuse de Guvern în ultimii doi ani, între care reducerea instituțiilor cu funcții de control, micșorarea numărului de acte permisive, crearea unui mediu favorabil pentru atragerea investițiilor, dau rezultate. Astfel, anul trecut creșterea economică a constituit 4,5% și trendul pozitiv se menține. Exporturile s-au majorat cu 20%, iar 65 la sută dintre acestea sunt orientate spre piața Uniunii Europene. S-a reușit, de asemenea, fortificarea sistemului bancar, acest fapt fiind dovedit și de prezența investitorilor europeni în țara noastră, precum Banca Transilvania și Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare. Totodată, premierul a subliniat importanța implementării reformelor sistemului fiscal, a trezoreriei și a pensiilor.
Oficialii au trecut în revistă și ultimele evoluții privind construcția gazoductului Iaşi-Ungheni-Chişinău, proiect care va asigura independența și securitatea energetică a Republicii Moldova. Pavel Filip a apreciat pozitiv mersul lucrărilor și a spus că până la mijlocul anului 2019, gazoductul va deveni funcțional.
Cu referire la asistența macro-financiară, Pavel Filip a menționat că Republica Moldova va îndeplini până la sfârșitul sesiunii de primăvară-vară toate condiționalitățile pentru alocarea celor trei tranșe. Prima tranșă ar putea să ajungă în țară în lunile iunie-iulie.
Europarlamentarul Victor Boștinaru a apreciat eforturile Guvernului și rezultatele înregistrate, încurajând autoritățile de la Chișinău să continue implementarea agendei de reforme.
Doina Secrieru
Hai nu mai faceti vorbe in vind cind va fi si cum, mai bine anuntati direct in acea zi cind vin banii, si da guvernul sa nu uite sa indeplineasca cele 2 conditii de la UE ca sa primim banii.
va veni în curând! asta a spus și andi cristea și alți parlamentari europeni! asta trebuie toți să o înțeleagă!