Premierul, despre activitatea Centrului de Implementare a Reformelor: Pentru ce se plătesc salarii de 70 de mii de lei?

În debutul ședinței Cabinetului de miniștri, Premierul Maia Sandu a anunțat că salariul directorului Centrului de Implementare a Reformelor, Iurie Ciocan, este de 70 mii de lei pe lună, informează OFICIAL.

Maia Sandu s-a arătat surprinsă că, în continuare, există această unitate, care trebuia să se ocupe de implementarea reformei APC.

„Guvernul precedent ne-a povestit de mai multe ori că reforma aceasta s-a finalizat încă din 2017. Întrebarea mea este: Pentru ce se plătesc salarii de 70 mii lei, în situația în care reforma s-a încheiat?! Așteptăm explicații de la cei care sunt angajați în acest Centru și evident trebuie să luăm măsuri, inclusiv cu sprijinul Cancelariei de Stat și al Ministerului Finanțelor”, a precizat Sandu.

Andriana Cheptine

Share