Premierul desemnat a continuat discuțiile cu societatea civilă și reprezentanții CALM
Dorin Recean a continuat discuțiile de astăzi cu alte două runde de consultări.
La întâlnirea cu reprezentanții societății civile, candidatul desemnat la funcția de prim-ministru a subliniat necesitatea unui fundament solid pentru redresarea economică, pentru a fi pe viitor mai puțin vulnerabili pe timp de criză. Reprezentanții societății civile au spus că vor urmări cum sunt continuate reformele începute, în special în domenii ca eficiența energetică, gestionarea proprietății publice și a întreprinderilor de stat.
La întrevederea cu reprezentanții Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), Dorin Recean a menționat importanța descentralizării și consolidării autonomiei locale, inclusiv prin crearea condițiilor salariale mai bune și atragerea oamenilor competenți în administrația țării. „Ne dorim să construim o sinergie între administrația centrală și locală. Autoritățile publice locale sunt cele care înțeleg cel mai bine necesitățile din comunități. Avem o prioritate comună și anume, să îmbunătățim serviciile publice pentru cetățeni. Pentru asta e nevoie să muncim împreună disciplinat pentru îndeplinirea priorităților și folosirea potențialului generat de integrarea europeană pentru dezvoltarea regională”, a declarat Dorin Recean.