Premierul: De acum înainte, transferurile de bani între Moldova și alte țări din Uniunea Europeană vor fi fără comisioane mari

Premierul: De acum înainte, transferurile de bani între Moldova și alte țări din Uniunea Europeană vor fi fără comisioane mari

De astăzi, Republica Moldova este conectată la Zona unică de plăți în euro (SEPA). Premierul Dorin Recean a menționat în context: „Acest lucru înseamnă transferuri de bani în euro mai rapide, sigure și accesibile între toate țările membre UE, dar și cu Marea Britanie, Elveția, Andorra, Monaco, San Marino și Vatican”, informează OFICIAL.

Practic – a spus oficialul – de acum înainte, transferurile de bani între Moldova și alte țări din Uniunea Europeană vor fi fără comisioane mari, iar banii ar putea ajunge în mai puțin de 24 de ore.

„Pentru afaceri, acest lucru înseamnă mai puține bariere, mai puține costuri și mai mulți bani care ajung acasă la familii.

Este încă un pas concret spre integrarea deplină a Moldovei în spațiul economic european”, a menționat prim-ministrul.

Share