Premierul a avut discuții cu reprezentanții Misiunii de Parteneriat a UE

Premierul a avut discuții cu reprezentanții Misiunii de Parteneriat a UE

Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu reprezentanții Misiunii de Parteneriat a UE (EUPM) în Republica Moldova, condusă de Cosmin Dinescu. Cu ocazia aniversării unui an de activitate a Misiunii, șeful Executivului și-a exprimat recunoștința pentru contribuția la consolidarea structurilor de gestionare a crizelor din țara noastră și sporirea rezilienței instituțiilor naționale la amenințările hibride.

Premierul a reiterat că obiectivul strategic al Republicii Moldova este aderarea la Uniunea Europeană. „Majoritatea covârșitoare a cetățenilor noștri înțeleg că Europa înseamnă pace, securitate și prosperitate”, a subliniat șeful Cabinetului de miniștri.

Misiunea de Parteneriat a UE este prima misiune civilă din cadrul politicii de securitate și apărare comune, instituită în țara noastră. Misiunea are un mandat inițial de doi ani, care poate fi reînnoit prin decizia statelor membre ale Uniunii Europene.

Share