Popșoi a enumerat „păcatele” lui Dodon pe timpul când a exercitat funcția de ministru

Popșoi a enumerat „păcatele” lui Dodon pe timpul când a exercitat funcția de ministru

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Mihai Popșoi a enumerat, în cadrul unei conferințe de presă, cele „13 păcate ale lui Igor Dodon pe timpul când a exercitat funcția de ministru al Economiei”, transmite OFICIAL.

„Primul păcat – mafia cărnii. În anii 2000 când cetățenii achitau pentru fiecare kilogram de carne cu 20 de lei mai mult, care mergeau în buzunarele mafiei cărnii.
Schema cu importul energiei electrice. În 2008 se majorau prețurile la energia electrică. Hotelul Național – s-a efectuat concursul investițional, apoi hotelul a fost vândut unei companii din Căușeni, care a fost înregistrată cu câteva luni mai înainte și avea în cont 3 mii de euro, apoi a fost privatizat. Casa sărbătorii – în 2007 când a apărut un nou pavilion la Moldexpo, o rudă a lui Dodon a devenit directoarea acestui pavilion.

Complexul Hotelier Codru – în 2008 a început procesul privatizării la un preț de nimic. Acum acolo își construiește sediul o bancă din R. Moldova.
Restaurantul „La Izvor” – în 2007 a fost scos la privatizare cu alte 2 283 de obiective, inclusiv cu obiective de menire socială nefinalizate. Grădina Moldovei – terenul de 10 hectare în perimetrul gării de nord, în 2006 a fost transmis în arendă, apoi scos la privatizare, acum acolo se construiesc blocuri.

De asemenea, vorbim aici și de sanatoriul „Moldova” din Odessa, „Metalferos”, falimentul Fabricii de Conserve din Călărași, Institutul de Economie, Finanțe și Statistică, afacerea Giurgiulești și creditele lui Dodon de la BEM și falimentul fabricii de vin de la Cojușna”, a spus Mihai Popșoi.

Deputatul a menționat că „majoritatea din aceste locații au ajuns în posesia fostului lider PDM, Vlad Plahotniuc”.

Cristina Parfeni

Share