Politolog: Universitățile coopteză elite intelectuale. Ele nu sunt aidoma colhozurilor sovietice lichidate peste noapte
Politologul Aurelia Peru spune că universitățile nu sunt colhozuri sovietice, referindu-se la declarațiile care au apărut ultima vreme în spațiul public, informează OFICIAL.
„„Guvernul Maiei Sandu intră cu tancul în mafia din universități”; „Baronii universităților”; „Caracatița grupurilor de interese din sistemul de învățământ superior”; „politicieni din vechea gardă, precum Mircea Snegur, fostul prim-secretar al Partidului Comunist Moldovenesc” etc.
Acestea sunt „obuzele lingvistice” la care sunt supuși nu doar rectorii, dar, implicit, și profesorii universitari, cei care și-ai dedicat o viață catedrei, cercetării. Și, apropo, cu salarii modeste față de „onorariile ” jurnaliștilor înmatriculați în staff-ul obedienților puterii (de orice culoare ar fi)”, spune Peri.
Politologul spune că universitățile publice încă produc învățământ, dar lucrează în baza „materialului” primit din licee.
„Dacă se dorește calitate, poate se căută „buba” și în instituțiile private. Altminteri, se impune ideea că mai important este patrimoniul acestor instituții și intențiile guvernării de a gestiona banul public în alte sectoare decât cel al educației”, spune Peru.
Politologul a menționat că o reformă de așa amploare nu putea exclude consultările publice.
„Universitățile coopteză elite intelectuale. Ele nu sunt aidoma colhozurilor sovietice lichidate peste noapte.
Atunci când vorbiți de „baroni”, să știți că umiliți o breaslă de conferențiari, profesori universitari. Scrieți că „Guvernul Maiei Sandu intră cu tancul în mafia din universități ? Greșiti – Guvernul , fie , Maiei Sandu (de jure Gavriliță) lucreză nu cu „tancul”, dar „din topor”. Acest proiect de reformare este o replica a operațiunii„ Pearl Harbor”. Si, s-ar putea ca jertfă să fie nu obiectul, ci subiectul acțiunii”, mai spune politologul.
Potrivit ei, acest guvern provoacă două categorii sociale, care nu pot fi ignorate de nici o putere în statul moldovenesc – plugarul și profesorul.
„Dacă se revoltă aceștia, nici o guvernare nu rezistă.
Societatea academică vrea să vadă autorii proiectului. Este un proiect elaborat la Chișinău sau este o organigramă condiționată de marii creditori și executată de persoane intruse sistemului academic din țara noastră?”, se întreabă politologul.