Politolog: Chicu este pasibil de penalități. Într-o țară europeană/occidentală, premierul ar fi demisionat
Politologul Dionis Cenușă susține că Premierul Chicu a decis să organizeze o nuntă, pe care însă a denumit-o ceremonie, în încercarea de a evita de răspundere contravențională sau penală pentru încălcarea flagrantă a normelor anti-pandemice.
„Hotărârirea Comisiei nu definește „nunta” și nici „evenimentele festive”, iar premierul Chicu a decis să interpreteze prevederile așa cum îi convine. El a creat un precedent periculos, deoarece acum oricine în Moldova poate decide să-și celebreze nunți sau cumătrii (sub 50 de persoane), denumindu-le altfel”, comunică politologul.
În același timp, Cenușă declară că în Europa există cazuri când oficiali europeni, care nu au respectat regulile de carantină, și-au dat demisia. „Cel mai recent caz, este demisia Comisarului European pentru Comerț, Phil Hogan. Acesta a revenit din Belgia în Irlanda, unde a participat la o cină cu peste 80 de persoane. Acesta a respins acuzațiile că a încălcat condițiile de carantină, dar, cu toate acestea, în urma criticilor, el a renunțat la o funcție extrem de înaltă la nivel european”, susține Cenușă.
Prin urmare, declară politologul, reieșind din interpretarea deliberat eronată a hotărârii Comisiei Extraordinare, premierul este pasibil de penalități. Într-o țară europeană/occidentală, premierul ar fi demisionat din raționamente morale. Totuși, Moldova este încă în altă categorie de țări, unde politicienii și funcționarii publici sunt certați cu bunul simț, iar integritatea are o semnificație minoră. După acest caz de trișare evidentă a normelor, Comisia Extraordinară trebuie să adopte urgent o hotărâre care să detalieze ce constituie o nuntă sau cumătrie. Cu cât mai detaliată este hotărârea Comisiei, cu atât mai dificil este ca aceasta să fie ocolită, după cum s-a întâmplat în cazul nunții din familia Chicu”, a precizat Dionis Cenușă.
Doina Secrieru