
Politician: Guvernele nu sunt instalate să facă acte de caritate, ci să garanteze cetățenilor siguranța și securitate
Igor Munteanu, liderul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare, spune că, „de Blajini, oamenii fac pomeni, iar tradiția te obligă să urmezi multe rânduieli pe care nu în mod neapărat le agreezi. Este alegerea ta dacă le urmezi ori nu. Nu te aștepți însă ca guvernele să dea pomeni de Blajini pentru ca ele nu pot avea asemenea atribuții, birocrația fiind în tradițiile lui Max Weber construcții “impersonale, raționale și predictibile”. Guvernele nu sunt instalate să facă acte de caritate, ci să garanteze cetățenilor siguranța și securitate, în temei prin politici și programe, care asigură dezvoltare durabilă, creștere economică, servicii de calitate, inclusiv justiție și administrație”.
Potrivit spuselor sale, ajutoarele anunțate de PAS în ajun de Blajini e mită electorală.
„Nici dacă ar exista excedent bugetar, un guvern nu ar trebui să arunce cu bani, așa cum fac maneliștii, cu atât mai mult într-un an cu deficit bugetar de 17.9%, cu greu acoperiți din credite externe, aceste gesturi sunt risipa inutilă. La situația în care 25% din populație se confruntă cu forme severe de sărăcie, iar alți 25% trăiesc cu lipsuri alimentare constante, guvernul are obligația de a răspunde cu politici de creștere a veniturilor, stimulare a politicilor de angajări, optimizări de taxe, ajutoare de stat pentru businessul care recrutează grupuri vulnerabile, nicidecum cu bani peșin, dați din partea socrului mare, pentru ca ministrul cutare să fie ținut minte de “populime”. Admitem ca sunt oameni nevoiași, dar ei trebuie ajutați să iasă din sărăcie, nu invitați să se simtă bine în ea.
Anterior, toți cei care azi ridică osanale pomenilor de Blajini de la PAS au criticat acid guvernele PD/PSRM pt populism, iar acum fac exact la fel! Au criticat “drumuri bune” ca sa facă exact la fel prin satele europene 1.2. Asta nu-i politica, este mită electorală. Ca apa de ploaie, banii se vor scurge în gratuități și consum, nu vor stimula nici dezvoltarea, nici pofta de creștere a veniturilor celor săraci, iar impactul social va fi pe minus. De ce recurge PAS la asemenea acțiuni? Elementar – pentru ca a irosit 4 ani de mandat în dodii, a băgat 46 mlrd lei din credite și granturi străine în proiecte fără impact vizibil; iar acest guvern nu are habar de politici de creștere economică durabilă, nu se simte atașat de niciun model economic, care l-ar defini ideologic, nu-i nici liberal, nici social-democrat, nici Keynes-ist, nici Rawlsian, este rezultatul ignoranței și opoetunismului. După nenumărate eșecuri acest guvern se zbate ca o mârțoaga înhămată la o garnitură prea grea de vagoane pline cu datorii, cu oameni săraci și bolnavi, cu clientelă de partid și lăutari-miniștri, selectați după criteriul “cine lipește cel mai repede afișul”, care nu pot livra nimic din ce promit”, a mai constatat liderul CUB.
Igor Munteanu afirmă că, vugetul pe 2025 este concentrat pe cheltuieli de consum, nu pe investiții.
„Businessul local se prăpădește cu zile pentru ca schemele de corupție, monopoluri și piedicile în afaceri rămân neschimbate, indiferent de numele miniștrilor pe economie. Cheltuim prea mult pt administrație și nu investim aproape deloc în dezvoltare, inovație, retehnologizare. Pentru investiții capitale în 2025 se alocă mai puțin decât în ultimii 24 ani. Bugetul plus este o torba de bani din împrumuturi, cu scopul de a atrage voturi, nu de a reporni motoarele ruginite ale economiei. Filtrele unor organizații internaționale, care avertizau anterior contra unor politici de risipă sunt azi deconectate, permițând guvernării să-și bată joc de buget pentru a-și asigura supraviețuirea electorală. Va ajuta oare? Ce folos ca unii europeni și-ar da și cămașa de pe ei să mențină “cursul proUE” dacă nu există capacitate executivă și spirit de echipă, într-o situație tulbure electoral, pe care niciun fel de cosmetică nu o poate face mai roză.
De fapt, marea problemă a guvernării PAS este deficitul de competența, de oameni înzestrați cu expertiză tehnico-administrativă și caracter național. Cu mici excepții. Degeaba câștigi alegeri “istorice” dacă nu știi ce ai de făcut după asta în numele celor care te/au votat”, a mai menționat liderul politic.
Share