PNM a sesizat ANI în privința deputatului Nicolae Botgros
Partidul Național Moldovenesc (PNM) a depus o nouă sesizare la Autoritatea Națională de Integritate (ANI) privind incompatibilitatea deputatului PAS Nicolae Botgros, informează OFICIAL.
Partidul solicită verificarea respectării regimului incompatibilităților în cazul deputatului PAS Nicolae Botgros. Sesizarea vizează faptul că acesta exercită simultan mandatul de deputat și o funcție de conducere în cadrul Asociației Obștești Cultural-Artistice „Lăutarii” (administrator), organizație care desfășoară activitate financiară.
„O asemenea situație trebuie verificată de instituțiile competente pentru a stabili dacă este sau nu compatibilă cu statutul de deputat. Aceasta este a doua sesizare depusă de PNM la ANI pe numele lui Nicolae Botgros, după ce, într-un caz anterior, autoritatea a refuzat să inițieze verificări privind exercitarea de către acesta a unei funcții publice la Moldova-Concert, instituție aflată în subordinea Ministerului Culturii, concomitent cu exercitarea mandatului de deputat. Potrivit informațiilor publice de pe site-ul instituției, până în prezent maestrul figurează ca angajat al acesteia.
Nicolae Botgros este, fără îndoială, un mare artist al neamului românesc, un muzician desăvârșit care a dus muzica populară românească pe cele mai importante scene și care se bucură de respectul și admirația publicului. Tocmai de aceea este important ca orice suspiciune privind respectarea legii să fie clarificată. Într-un stat de drept, nimeni și nimic nu este mai presus de lege”, a subliniat formațiunea.











